Modificări ale condițiilor de la fundul iazului de-a lungul etapelor de acvacultură

Modificări ale condițiilor de la fundul iazului de-a lungul etapelor de acvacultură

Este binecunoscut faptul că controlul calității apei este crucial în acvacultură, iar calitatea apei este strâns legată de starea fundului iazului. Calitatea bună a fundului iazului facilitează dezvoltarea acvaculturii. Acest articol se va concentra asupra schimbărilor în condițiile fundului iazului în diferite etape ale procesului de acvacultură și măsurile corespunzătoare.

În timpul procesului de acvacultură, fundul iazului suferă de obicei patru modificări: organizare, reducere, toxicizare și acidificare.

Stadiul incipient al acvaculturii—Organizare

În primele etape ale acvaculturii, pe măsură ce hrănirea crește, acumularea de resturi, furaje reziduale și fecale pe fundul iazului duce la o acumulare treptată a materiei organice, un proces cunoscut sub numele de organizare. În această etapă, nivelurile de oxigen sunt relativ suficiente. Scopul principal este de a descompune nămolul și fecalele de pe fundul iazului, transformându-le în săruri anorganice și substanțe nutritive pentru a promova creșterea algelor și a crește oxigenul dizolvat în apă. Tulpinile microbiene pot fi utilizate pentru a ajuta la descompunerea nămolului și fecalelor.

Etapa mijlocie a acvaculturii—Reducere

Pe măsură ce acvacultura progresează, în special în perioada de vârf a hrănirii animalelor acvatice, cantitatea de hrană continuă să crească, rezultând o acumulare treptată a materiei organice în iaz care depășește capacitatea de auto-purificare a corpului de apă. O cantitate mare de deșeuri organice suferă o descompunere anaerobă în partea de jos, ducând la apă neagră și urât mirositoare și intră în faza de reducere în care apa devine treptat sărăcită de oxigen. De exemplu, sulfatul se transformă în hidrogen sulfurat, iar azotul de amoniac se transformă în nitrit. Rezultatul reducerii este o epuizare semnificativă a oxigenului la fundul iazului, ceea ce duce la hipoxia iazului. În această etapă, se recomandă utilizarea agenților oxidanți pentru modificarea fundului, cum ar fi compusul monopersulfat de potasiu și percarbonatul de sodiu. Acești agenți oxidanți pot oxida nămolul de pe fundul iazului, pot reduce consumul de oxigen și pot îmbunătăți potențialul de oxidare pentru a elimina problemele de negru și mirosuri.

Etapa mijlocie târzie a acvaculturii—Toxicificare

La sfârșitul etapei intermediare, iazul generează o cantitate semnificativă de substanțe toxice, inclusiv hidrogen sulfurat, azot amoniac, nitriți și metan. În special hidrogenul sulfurat și nitritul pot provoca dificultăți respiratorii sau chiar sufocare la pești, creveți și crabi. Prin urmare, atunci când nivelurile de nitriți și azot amoniac sunt crescute, este recomandabil să folosiți agenți de detoxifiere pentru a neutraliza aceste substanțe toxice.

Etapa târzie a acvaculturii—Acidificare

Până la etapa târzie a acvaculturii, fundul iazului devine acid din cauza fermentației anaerobe a unor cantități mari de materie organică, rezultând un pH scăzut și o toxicitate crescută a hidrogenului sulfurat. În această etapă, varul poate fi aplicat în zonele cu cel mai mult nămol acumulat pentru a neutraliza aciditatea fundului iazului, a crește pH-ul și a reduce toxicitatea hidrogenului sulfurat.